Cursuri Rețeaua „Grijă de Mamă” - Servicii sigure și accesibile pentru mame și copii

Asociația Moașelor Independente (AMI) organizează, cu sprijinul UNICEF în România, în cadrul Rețelei „Grijă de Mamă”, o nouă sesiune de cursuri de pregătire pentru medici ginecologi, neonatologi, medici de medicină de familie, moașe, asistente medicale din maternități, asistente medicale din cabinete de medicină de familie și asistenți medicali comunitari, în vederea creșterii accesului la îngrijire antenatală, la sprijin pentru alăptare, îngrijirea sugarului, a lăuzei și pentru prevenirea și gestionarea violenței de gen în sistemul medical. De asemenea, cursul nostru este primul care reunește toate aceste niveluri de îngrijire și are ca obiectiv creșterea colaborării în echipa medicală de îngrijire materno-infantilă.

Cursurile sunt creditate cu 12 credite EMC pentru medici și 8 credite EMC pentru moașe și asistenți medicali. Sunt susținute de către șase specialiști - medici, moașe licențiate, experți în egalitate de gen și combaterea violenței sexuale, consultanți în alăptare (IBCLC) - și sunt organizate în perioada 19 ianuarie - 30 martie 2024 (Sesiunea I) și 5 aprilie - 15 iunie 2024 (Sesiunea II) în opt orașe din România (Botoșani, București, Brașov, Craiova, Oradea, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Iași).

Metodele de predare sunt inclusiv non-formale, conțin jocuri de rol, brainstorming, situații predefinite, tehnici eficiente de colaborare în echipă, de dezvoltare a empatiei și de îngrijire centrată pe pacient.

Grupele au 10 - maximum 12 participanți pentru a asigura o interacțiune optimă și pentru asimilarea cât mai eficientă a cunoștințelor. Frecvența formării este una care permite asimilarea și integrarea cunoștințelor noi în practica de la cabinet/spital, precum și în oferirea de feedback valoros prin Rețeaua de profesioniști „Grijă de Mamă”. 

Suportul de curs va oferi participanților diverse handout-uri pe care moașele, medicii, asistentele și asistenții medicali comunitari le vor putea folosi pentru îmbunătățirea îngrijirii pacienților lor.

CUI SE ADRESEAZĂ

Cursurile sunt dedicate următoarelor categorii:

  • Moașe;

  • Asistente medicale din maternități;

  • Medici de familie;

  • Asistente medicale din cabinete de medicină de familie;

  • Medici ginecologi;

  • Medici neonatologi;

  • Asistenți medicali comunitari.

Locurile vor fi rezervate în ordinea înscrierilor pentru fiecare categorie.

TEMELE ȘI STRUCTURA CURSURILOR

Cursurile se bazează pe cele mai noi și eficiente practici privind creșterea accesului la îngrijire antenatală, sprijin pentru alăptare, îngrijirea sugarului, a lăuzei și prevenirea și gestionarea violenței de gen și promovarea vaccinării pentru populația pediatrică din România, inclusiv cea refugiată. Cursurile sunt structurate în două sesiuni, a câte 3 module/sesiune, fiecare sesiune durând 1 zi:

SESIUNEA I (1 zi)

  • Îngrijirea antenatală și accesul universal la monitorizarea sarcinii (dr. Daciana Toma, medic primar medicină de familie / dr. Alexandra Butean, medic specialist obstetrică-ginecologie)

  • Violența de gen și prevenția abuzului și exploatării sexuale (dr. Irina Ilisei, expertă în egalitate de gen)

  • Îngrijirea nou-născutului, promovarea vaccinării pediatrice (dr. Mădălina Băluță, medic specialist pediatru, consultant în lactație IBCLC / dr. Mihaela Niță, medic specialist pediatru, consultant în lactație IBCLC)

SESIUNEA A II-A (1 zi)

  • Startul alăptării și gestionarea complicațiilor în alăptare (Livia Toboșaru, moașă licențiată, consultant lactație IBCLC, educator prenatal Lamaze)

  • Nașterea, o experiență memorabilă (Melania Tudose, PhD, moașă licențiată)

  • Îngrijirea post-natală - lăuzia (drd. Andreea Ola, psiholog clinician, consultant în lactație IBCLC)

Înscrierile la curs se realizează începând cu data de 20 decembrie 2023 - până la epuizarea locurilor.
UPDATE: Locuri epuizate.

Program: 1 zi/sesiune, în intervalul 8:30 - 18:00. Pe durata zilei de training vom avea pauză de prânz și pauze de cafea & gustări. 

Notă: Cursurile sunt GRATUITE și sunt organizate cu prezență fizică (selectați în formularul de înscriere participarea în prima sau a doua zi din fiecare sesiune). Efectuarea cursului necesită prezență la ambele sesiuni din orașul ales (înscrierea se face de la început pentru ambele sesiuni).

CALENDAR CURSURI 2024

BOTOȘANI
S I: 19 sau 20 ianuarie
S II: 5 sau 6 aprilie
Hotel Rapsodia

BUCUREȘTI
SI: 26 sau 27 ianuarie
S II: 12 sau 13 aprilie
Sediul Asociația Medicilor de Familie București-Ilfov

BRAȘOV
S I: 9 sau 10 februarie
S II: 19 sau 20 aprilie
Hotel Ambient

CRAIOVA
S I: 16 sau 17 februarie
S II: 10 sau 11 mai
Hotel Prestige

ORADEA
S I: 23 sau 24 februarie
20 sau 21 martie
S II: 17 sau 18 mai
19 sau 20 mai
Hotel Continental Forum

TÂRGU MUREȘ
S I: 15 sau 16 martie
S II: 24 sau 25 mai
Hotel Continental Forum

CLUJ-NAPOCA
S I: 22 sau 23 martie
S II: 7 sau 8 iunie
Golden Tulip Ana Dome

IAȘI
S I: 29 sau 30 martie
S II: 14 sau 15 iunie
Hotel Ramada

Cursurile și activitățile se desfășoară în cadrul Proiectului „Servicii sigure și accesibile pentru mame și copii - Creșterea accesului la îngrijire antenatală, sprijin pentru alăptare, îngrijirea sugarului, a lăuzei și prevenirea și gestionarea violenței de gen în sistemul medical”, derulat de Asociația Moașelor Independente cu sprijinul UNICEF în România, în perioada decembrie 2023 - septembrie 2024. Opiniile exprimate în cadrul cursurilor aparțin autorilor și nu reflectă neapărat poziția UNICEF.

Contact:

Email: secretariat@moasele.ro
Telefon: +40 722 658 054 (Irina Mateescu)

Redirecționează către AMI 3,5% din impozitul pe venit și ajută-ne să protejăm viața, sănătatea și drepturile mai multor fete, femei, copii și tineri din categorii vulnerabile și să le oferim servicii vitale.

Ne poți susține oricând și cu o donație.

Imagini de la formarea „Grijă de Mamă” 2022 - 2023
Asociația Moașelor Independente
CUI 31853156
Înregistrată cu nr. 1578/A/2013
Sediu: str. Victoriei 16, camera 046, Maternitatea Buzău, jud. Buzău
Punct de lucru: str. Marcel Iancu 11
București, Sector 2
Drepturi de autor © 2024 Asociația Moașelor Independente. Toate drepturile rezervate.
ro_RORO