Program educațional despre sănătate și prevenirea abuzurilor dedicat copiilor instituționalizați, derulat de Asociația Moașelor Independente și ANPDCA

15 mai 2024 (COMUNICAT DE PRESĂ) – Asociația Moașelor Independente (AMI), în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), derulează la nivel național un program educațional dedicat copiilor și tinerilor instituționalizați, prin intermediul căruia oferă cursuri și sprijin specific pentru sănătatea sexuală și reproductivă și prevenirea abuzurilor în rândul minorilor aflați în sistemul de protecție specială.

În cadrul parteneriatului, Asociația Moașelor Independente a furnizat, începând din luna februarie până în prezent, 10 cursuri pe teme de educație pentru sănătate, educație sexuală și pentru prevenirea violenței, a abuzurilor, a hărțuirii și a traficului de persoane pentru 125 de copii din sistemul de protecție din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 2, Sector 5 și Sector 6 din București, respectiv din cadrul DGASPC Giurgiu și Galați. Nouă cursuri au avut loc în format fizic, iar unul în format online (Galați).

Dintre cei 125 de copii care au beneficiat de cursuri, 35 au vârste cuprinse între 10 și 14 ani, iar 90 au vârsta peste 14 ani. 11 sunt mame minore, cu vârste între 13 și 19 ani, cu unul sau doi copii.

Prin intermediul acestui parteneriat, organizăm prezentări interactive, structurate sub forma a două module, adaptate nivelului de înțelegere pe grupe de vârstă. Un modul este destinat educației pentru sănătate reproductivă, organizarea acestei prezentări fiind făcută pentru două grupe de vârstă, de 10 – 14 ani și de peste 14 ani. Subiectele abordate includ anatomia organelor reproducătoare, menstruația, metode contraceptive, protecția împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, protejarea de sarcini nedorite, mituri, iar pentru grupa de vârstă 10 – 14 ani prezentăm în plus noțiuni despre pubertate și igienă intimă atât pentru fete, cât și pentru băieți. Fiecare subiect este abordat într-un mod prietenos, adaptat vârstei, atât din punctul de vedere al limbajului, cât și al unor ilustrații pentru înțelegerea noțiunilor. Cel de-al doilea modul include subiecte precum consimțământul, abuzurile sexuale, violența cibernetică, violența domestică și ciclul violenței, cu aceleași mențiuni legate de limbaj și ilustrații. Cursurile sunt susținute de persoane cu pregătire medicală și experiență în domeniu – moașe licențiate și studenți la medicină din anii V și VI – astfel încât să creăm un mediu deschis și confortabil tuturor copiilor și adolescenților. În plus, ne bucurăm că putem crea o interacțiune bună cu copiii și adolescenții, astfel încât la sfârșitul prezentării să simtă că pot adresa orice fel de întrebări fără rușine”, a explicat Irina Mateescu, moașă licențiată, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente.

„Este nevoie de astfel de proiecte la nivelul comunității, cu atât mai mult cu cât vorbim despre copiii și tinerii aflați în sistemul de protecție specială. Pentru ei poate fi mult mai dificil să capete încredere în cei din jur, pentru a vorbi deschis sau a căuta răspunsuri la toate întrebările sensibile, pentru că relațiile cu părinții, cu familia sunt, de cele mai multe ori, complicate sau inexistente. Este important ca acești copii și tineri să primească informații corecte, adaptate vârstei lor, să știe să identifice un abuz, să știe cum să evite să ajungă în astfel de situații sau cui să ceară ajutor dacă sunt victime. Din nefericire, suntem încă pe primul loc în Europa la numărul de mame minore, iar unul dintre motivele pentru aceste statistici înfiorătoare îl reprezintă și reticența îndelungată, la toate nivelurile, față de introducerea orelor de educație sexuală în școli. Ne așteptăm de la niște copii și tineri să ia decizii responsabile, deși nu le-am explicat niciodată nimic despre situațiile limită în care pot ajunge… Mă bucur că există astfel de inițiative, în care specialiști dedicați sunt dispuși să stea de vorbă cu acești tineri și găsesc calea de comunicare cu ei. Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse au susținut permanent orice proiect menit să sprijine copiii și tinerii îngrijiți în sistemul de protecție specială. Ei trebuie să-și cunoască în aceeași măsură și drepturile, și obligațiile, iar datoria noastră este să-i informăm, să le oferim toate explicațiile de care au nevoie și să-i facem conștienți de riscurile la care se expun atunci când iau decizii fără să evalueze corect consecințele, iar astfel de decizii pot să-i afecteze pe viață”, a declarat președintele ANPDCA, secretarul de stat Rareș-Petru Achiriloaie.

Informațiile corecte și accesibile despre sănătate și sănătatea reproducerii contribuie la dezvoltarea unei atitudini sănătoase și responsabile față de propriul corp și în relațiile interpersonale. De asemenea, încercăm să scădem dezinformarea cu privire la subiecte atât de importante, dar considerate tabu, și să creștem conștientizarea asupra importanței folosirii metodelor de contracepție și de protecție împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală. Totodată, educația în domeniul prevenirii abuzurilor și recunoașterii situațiilor de pericol contribuie la creșterea nivelului de conștientizare și protecție în rândul copiilor și adolescenților instituționalizați. Informațiile și resursele pe care le oferim îi ajută să devină mai conștienți de drepturile lor, să-și exprime opiniile și să-și dezvolte abilitățile de a lua decizii informate. În prezent, sunt aproximativ 40.000 de copii și tineri aflați în sistemul de protecție și este esențial să beneficieze de aceste cursuri și să aibă acces la informații și resurse care să îi ajute să se protejeze de abuzuri și să ia decizii sănătoase”, a declarat Irina Mateescu.

Asociația Moașelor Independente a lansat recent în cadrul AMI Youth Helpline – primul helpline la nivel național dedicat tinerilor și adolescenților pentru sănătatea sexuală și reproductivă și combaterea violenței de gen – și o serie de cursuri online gratuite pentru tinerii și adolescenții din România, unde aceștia pot învăța cum să se protejeze de infecții cu transmitere sexuală, sarcini nedorite, abuzuri și dezinformări care îi pot afecta fizic și emoțional. Înscrierile la cursuri se pot face aici individual sau pentru grupuri de copii (de către un reprezentant al unei școli, spre exemplu) sau prin AMI Youth Helpline +40 722 265 269, linie telefonică disponibilă zilnic, inclusiv în weekend, în intervalul 9.00 – 21.00.

_____________________
Pentru detalii suplimentare:
Irina Mateescu, moașă, vicepreședintă a Asociației Moașelor Independente
+40 722 658 054
contact@moasele.ro
Asociația Moașelor Independente
CUI 31853156
Înregistrată cu nr. 1578/A/2013
Sediu: str. Victoriei 16, camera 046, Maternitatea Buzău, jud. Buzău
Punct de lucru: str. Marcel Iancu 11
București, Sector 2
Drepturi de autor © 2024 Asociația Moașelor Independente. Toate drepturile rezervate.
ro_RORO