Din păcate, realitatea arată altfel. Deși supraviețuirea mamelor și a nou-născuților s-a îmbunătățit la nivel global, accesul la timp la servicii de calitate în domeniul sănătății sexuale, reproductive, materne, neonatale și a adolescenților nu este garantat peste tot. Această lipsă persistentă este adesea descrisă prin expresia „prea puțin, prea târziu".
În același timp, se întâmplă și fenomenul opus: intervenții folosite fără o indicație clinică reală, contrar recomandărilor bazate pe dovezi — un tipar cunoscut sub numele de „prea mult, prea devreme". Printre exemple se numără ecografiile fără indicație, monitorizarea electronică fetală continuă, inducerea travaliului, operația cezariană, antibioticele, clamparea timpurie a cordonului ombilical și folosirea laptelui praf. Această medicalizare excesivă este asociată, la nivel de populație, cu rezultate mai slabe pentru sănătate.
Un exemplu grăitor: Organizația Mondială a Sănătății arată că, deși cezariana salvează vieți atunci când este indicată, ratele care depășesc aproximativ 10–15% la nivelul populației nu mai aduc reduceri suplimentare ale mortalității — în schimb, sunt legate de mai multe complicații pe termen scurt și lung, atât pentru mame, cât și pentru nou-născuți. La fel, inducerea de rutină a travaliului aduce doar un beneficiu minim la nivel de populație, pentru un singur rezultat măsurat, fără să fie luate în calcul efectele pe termen lung, inclusiv felul în care femeile își trăiesc nașterea.
Aceste tipare au consecințe reale. O intervenție care nu era necesară poate perturba procesele fiziologice normale, poate atrage după sine alte intervenții și poate provoca suferință fizică și psihologică, pe termen scurt și lung: mai multe nașteri operatorii care puteau fi evitate, infecții, hemoragii, complicații respiratorii la nou-născut, dificultăți la începerea alăptării și experiențe negative ale nașterii. În plus, aceste practici pun o presiune financiară și operațională considerabilă atât pe sistemele de sănătate, cât și pe femei și familiile lor.
De ce se întâmplă asta? Motivele sunt multiple: teama de procese, comoditatea personalului medical, stimulente financiare și organizaționale. La acestea se adaugă presiuni sistemice mai largi — preocupări medico-legale, cultura instituțională și narativele sociale despre risc și siguranță — care pun viteza și volumul înaintea proceselor fiziologice sigure.
Când intervenția de rutină, fără dovezi de beneficiu, devine ceva normal — iar accesul la modelele de îngrijire moașă-femeie și la educația prenatală rămâne limitat — femeile și familiile lor își pierd încrederea în desfășurarea firească a perioadei perinatale. În același timp, moașele și ceilalți profesioniști din sănătate au tot mai puține ocazii să-și dezvolte și să-și mențină competențele de susținere a proceselor fiziologice.
Aceste tendințe îngrijorătoare reflectă o erodare mai amplă a sănătății și drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor. Când intervențiile inutile devin rutină, autonomia corporală a femeilor este îngrădită, iar capacitatea moașelor de a oferi îngrijire sigură, personalizată și bazată pe dovezi scade.
Luate împreună, „prea mult, prea devreme" și „prea puțin, prea târziu" arată o polarizare tot mai accentuată în sănătatea maternă și reproductivă. Ele scot la iveală inegalități profunde și eșecul sistemelor de sănătate de a oferi o îngrijire potrivită, bazată pe dovezi, pe drepturi și centrată pe femeie.
Poziția noastră
Confederația Internațională a Moașelor (ICM) susține că intervențiile medicale din perioada perinatală trebuie să fie disponibile tuturor atunci când sunt indicate clinic — și evitate atunci când nu sunt.
Toate femeile au dreptul la o îngrijire centrată pe ele, bazată pe drepturi, care le respectă autonomia corporală și le sprijină să ia decizii informate, inclusiv despre intervențiile medicale.
Moașele au un rol esențial în menținerea echilibrului dintre intervenția necesară și protejarea stării de bine fizice și psihice, prin îngrijire competentă și continuă, în spiritul Filosofiei și Modelului de Îngrijire al Moașelor.
Sistemele de sănătate trebuie să le permită moașelor să lucreze autonom, în parteneriat cu femeile. Asta înseamnă susținerea proceselor fiziologice, continuitatea îngrijirii, sprijinirea deciziilor informate și asigurarea accesului rapid la intervenții adecvate și la trimiterea către specialiști atunci când apar complicații.
Recomandări
Ce cerem autorităților sanitare și decidenților politici
- Să investească în educația, recrutarea, reglementarea și păstrarea moașelor în sistem, recunoscându-le drept profesioniștii cei mai potriviți să conducă îngrijirea femeilor fără complicații pe tot parcursul perioadei perinatale fiziologice.
- Să elaboreze, să pună în practică și să monitorizeze politici și ghiduri care promovează folosirea adecvată, bazată pe dovezi, a intervențiilor medicale.
- Să colecteze și să analizeze sistematic date despre ratele de intervenție și despre rezultatele pentru mame și nou-născuți, pentru a fundamenta politicile și planificarea strategică a sistemului de sănătate.
- Să abordeze cauzele structurale ale intervențiilor inutile, inclusiv stimulentele financiare și organizaționale și presiunile din sistem care pun viteza și volumul înaintea proceselor fiziologice.
- Să asigure acces universal la modelele de îngrijire oferite de moașe, inclusiv la continuitatea îngrijirii cu aceeași moașă, pentru a reduce intervențiile inutile și a susține procesele fiziologice.
- Să întărească sistemele de trimitere și colaborarea între profesioniști, astfel încât femeile și nou-născuții cu complicații să primească îngrijire sigură, promptă și adecvată.
Ce cerem asociațiilor de moașe
- Să militeze pentru reglementări, politici și finanțare care să crească accesul la intervenții adecvate și să facă posibil accesul universal la modelele de îngrijire oferite de moașe.
- Să încurajeze cercetarea — mai ales cea condusă de moașe — despre ratele de intervenție, rezultatele acestora și cauzele lor, precum și diseminarea rezultatelor.
- Să susțină o educație inițială și continuă care să le ofere moașelor cunoștințele, abilitățile și atitudinile necesare pentru a sprijini o perioadă perinatală fiziologică sigură, a lua sau a recomanda decizii informate despre intervenții și a identifica, gestiona și trimite prompt către specialiști femeile și nou-născuții cu complicații.
- Să cultive colaborarea cu alte asociații profesionale pentru a promova modele de îngrijire interprofesionale, știind că reducerea intervențiilor inutile depinde de respect reciproc, comunicare și mecanisme eficiente de trimitere în tot sistemul de sănătate.
Ce cerem moașelor
- Să apere autonomia corporală a femeilor și să le sprijine, printr-o îngrijire personalizată, să ia decizii informate — inclusiv despre intervențiile din perioada perinatală.
- Să susțină procesele fiziologice în parteneriat cu femeile, recomandând intervenții doar atunci când sunt indicate clinic, și să asigure gestionarea și trimiterea la timp către echipa interprofesională atunci când apar complicații.
- Să crească gradul de conștientizare, mai ales prin educația prenatală, despre folosirea adecvată a intervențiilor și despre drepturile femeilor în perioada perinatală.
- Să se angajeze în colaborarea interprofesională, înțelegând că o intervenție potrivită se bazează pe consultare la timp, decizii coordonate și trimiteri eficiente.
- Să-și mențină competențele prin învățare continuă, practică reflexivă și respectarea standardelor profesionale.
contact@moasele.ro
EN 
RO